Copiii din Ucraina bolnavi de cancer pot primi ajutor în Republica Moldova
„Viața fără leucemie” este singura asociație din Republica Moldova care oferă sprijin în realizarea dreptului fiecărui copil diagnosticat cu cancer la îngrijire calificată și completă și sprijină familiile care îngrijesc acești copii. Asociația funcționează exclusiv din fonduri acumulate din donații, sponsorizări și mecenat. Odată cu izbucnirea războiului la scară largă în Ucraina, Asociația „Viață fără leucemie” s-a implicat activ și în sprijinirea familiilor de refugiați ai căror copii au nevoie de tratament pentru cancer.